Bed & Breakfast in Bran Romania @ VILA PREDELUT 3*

Misterele tunelului secret al Reginei Maria de la Castelul Bran.

Tunelul a fost construit în 1930 la ordinul Reginei Maria care era bolnavă de artrită şi astfel putea scurta drumul până în grădina castelului. Avea un lift special cu care se cobora la o adâncime de 30 de metri, iar prin tunel se ajungea în Parcul Regal unde regina se putea relaxa în aer liber.

Tunelul secret al Castelului Bran a fost construit în 1930 la ordinul Reginei Maria pentru a uşura parcurgerea de către regina bolnavă de artrită a drumului dintre castel şi parc. Accesul se făcea prin vechea fântână din curtea interioară a castelului unde a fost montat un lift electric cu ajutorului căruia Regina Maria putea coborî 30 de metri în subteran.

După ce s-a construit liftul, la baza fântânii a fost săpat un tunel orizontal în stâncă, realizându-se legătura cu Parcul Regal al reşedinţei. Tunelul are 40 de metri lungime, iar Regina Maria putea ajunge mai repede în parcul castelului unde îi plăcea să citească şi să se relaxeze. De la tunel secret la tunel al timpului Tunelul secret nu a fost până acum niciodată deschis publicului. Administratorii Castelului Bran vor schimba acest lucru, iar Tunelul Secret urmează să devină un Tunel al Timpului.

Administratorii castelului, familia Habsburg, au în derulare o investiţie de 500.000 de euro prin care tunelul va deveni o atracţie turistică. Turiştii vor urca într-un lift cu o capacitate de şase peroane, vor coborî 30 de metri sub pământ tot prin vechea fântână, iar apoi vor putea parcurge la pas tunelul de 40 de metri lungime pentru a ajunge în parcul regal. Tunelul nu este unul simplu, iar traversarea lui va fi o adevărată experienţă. De-a lungul său vor fi mai multe holograme care vor prezenta Castelul Bran de-a lungul istoriei sale, de la construirea sa din 1377. Data inaugurării nu este întâmplătoarea. Tunelul va fi deschis în luna iulie, când se împlinesc 640 de ani de la atestarea documentară a Castelului Bran.

Citeste mai mult: adev.ro/onv216

Oferta Revelion 2018
We are on Trip Advisor!
We are on Booking.com
Foto Turisti/Guests Foto

Mic dejun/Breakfast

Galerie Foto/Photo Gallery

Meteo / Weather
QR code