Castelul Bran
Cetatea Branului este mentionat întaia oara intr-un document emis la 9 noiembrie 1377 de catre Ludovic I de Anjou, prin care locuitorilor Brasovului li se acorda privilegiul de a construi fortareata. Conform legendei se spune ca ar fi existat in acelasi loc o cetate din lemn, construita de cavalerii teutoni la 1212. Cetatea Bran, tipic exemplu de arhitectura medievala occidentala, a avut rolul de a apara trecatoarea Branului.
In sec. al XV-lea cetatea Bran a fost restituita regelui Sigismund, care a încredintat-o lui Mircea cel Batran, pecetluind astfel alianaa împotriva otomanilor. Negustorii brasoveni au intrat în posesia castelului in sec. al XVII-lea, când principele Transilvaniei a fost silit sa il vanda pentru a putea face fata dificultatilor financiare.
Un mausoleu de piatra a fost construit la poalele castelului pentru a proteja inima Reginei Maria. Dupa expulzarea din tara a familiei regale, în 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului roman, fiind abandonat si devastat. Castelul s-a redeschis vizitelor publice în 1956, fiind partial amenajat ca muzeu de istorie si artafeudala. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminata în 1993.
Pe data de 18 Mai 2009 Castelul Bran, detinut pana atunci de Statul Romana, a fost retrocedat lui Dominic de Habsburg si celor doua surori ale sale, în calitate de mostenitori ai principesei Ileana.
Compania de administrare a Domeniului Bran
Str. Traian Mosoiu nr. 24
Casa Principesa Ileana – Castelul Bran
RO- 507025 Bran
Jud Brasov
Romania
Tel: 0268 237 700, 0268 237 701
Fax: 0268 237 702
Email: office@bran-castle.com
Programul de vizita al Castelului Bran:
1 mai – 31 octombrie:
- Luni: 12:00 -19:00
- Marti – Duminica: 09:00 -19:00
Nota: Ultima intrare la ora 18:00
1 octombrie – 30 aprilie:
- Luni: inchis
- Marti – Duminica: 09:00 – 16:00
Nota: Ultima intrare la ora 18:00
Pretul biletului:
- bilet intrare adulti: 12 lei
- bilet cu reducere (copii sub 18 ani, studenti, persoane 60+ cu act de identitate): 6 lei
- bilet foto: 10 lei
- bilet video: 18 lei
Copiii sub 16 ani trebuie sa fie insotiti de un adult. Copiii sub 6 ani – gratuit. Filmarea/fotografierea profesionala se face pe baza de contract
Nota: nu raspundem de eventualele modificari ale programului de vizitare si al tarifelor




