Pana la 1 Decembrie, partiile din Poiana Brasov vor fi practicabile

Administratorii domeniului schiabil din Poiana Braşov au demarat lucrările de întreţinere a pârtiilor, astfel ca acestea să fie practicabile până în jurul datei de 1 decembrie, mai ales că iarna a început să îşi facă simţită prezenţa. De aceste lucrări de întreţinere se ocupă firma Comprest care a câştigat contractul de administrare a domeniului schiabil, până la finele lunii iulie 2018. Până în prezent, s-au montat plasele şi gardurile de protecţie de pe marginea pârtiilor, balizele şi indicatoarele de semnalizare, dar s-a efectuat şi revizia tunurilor şi a lănciilor de zăpadă. Este pe ultima sută de metri şi revizia staţiilor de pompare, dar şi a celor patru utilaje de bătătorit zăpada (ratracuri).
În Poiană se va schia, în această iarnă pe pârtia Drumul Roşu, (5,8 kilometri) şi variantele sale, de 2,95 kilometri lungime, pe pârtia Lupului (2,62 kilometri) şi variantele pentru pârtia Lupului (1,84 kilometri), pe Sub Teleferic (2,86 kilometri) şi Kanzel (0,80 kilometri)- toate considerate dificile, pe pârtiile Sulinar (2,82 kilometri) şi variantele sale (1,70 kilometri), de dificultate medie, pe Bradul (0,50 kilometri) şi Stadion (0,10 kilometri), de dificultate uşoară.
Pentru articol complet click aici…
Sursa: www.bzb.ro