Festivalul Bean Bag, la prima ediţie în Poiana Braşov
Evenimentul se va desfășura pe Pârtia Bradul, va începe sâmbătă, 13 august, la ora 12.00 şi se încheie duminică, 14 august, la ora 18.00.
Festivalul „Bean Bag” este primul eveniment cultural pentru Poiana Brașov, iar municipalitatea își dorește ca, pe viitor, să existe cât mai multe evenimente culturale organizațate în stațiune, care trebuie fructificată și din punct de vedere cultural.
„Este important ca municipiul Brașov să finanțeze cât mai multe astfel de evenimente, organizate de ONG-uri cu activități în domeniul cultural. Pentru acest an am stabilit o sumă dublă pentru astfel de evenimente, respective un milion de lei. Avem o dezvoltare a evenimentelor culturale, o viață culturală în creștere și mă angajez ca anul viitor să sprijin alocarea unei sume mai mari pentr astfel de proiecte culturale, pentru că dorim reorganizarea Festivalului «Cerbul de Aur», care a fost o emblemă pentru Brașov”, a precizat viceprimarul Costel Mihai.
Pentru eveniment s-au alocat 36.413 lei, iar din valoarea totală partea de co-finanţare din partea Primăriei Braşov este de 16.200 de lei.
„Ne-am dorit să facem ceva deosebit în Brașov. totul a început cu o plimbare pe sub Tâmpa și ne imagineam ce înseamnă un astfel de festival cu fotolii gonflabile. Este primul festival care îmbină cultura cu confortul. Un festival la prima editie care aduce activități și filme în aer liber, în cea mai râvnită stațiune montană din România: Poiana Brașov. Vom proiecta documentarul «Human», realizat de un producător francez în aer liber și vom sta pe cei mai comozi «bean bagsi» din lume, folosiți în premieră în România”, a precizat Mihai Leontescu, din partea organizatorilor. Pentru articol complet click aici…
Sursa: newsbv.ro