Cetatea Rasnov a primit certificat de excelenta din partea TripAdvisor
Monumentul istoric a obţinut recenzii excelente de la turişti, astfel că a primit certificatul de excelenţă din partea celebrului site de călătorii TripAdvisor
Cetatea Râşnov a fost premiată cu Certificatul de Excelenţă 2015, patru stele, al TripAdvisor, o distincţie acordată la nivel mondial obiectivelor turistice „care câştigă în mod constant recenzii excelente din călătorii”. Certificatul de Excelenţă este o distincţie acordată de TripAdvisor la nivel mondial obiectivelor turistice „care câştigă în mod constant recenzii excelente din călătorii”. În scrisoarea trimisă Direcţiei de Cultură a Primăriei Râşnov, Marc Charron, preşedintele TripAdvisor for Business, arată că „de cinci ani, TripAdvisor a acordat acest premiu în numele călătorilor de pe tot globul. Astăzi, când sunteţi prima oară câştigător, sperăm să vă mândriţi că vedeţi Cetatea Râşnov apreciată de vizitatori ca una dintre cele mai bune destinaţii. Felicitari!”.
În conformitate cu certificatul primit, monumentului i-au fost acordate 4 „stele”, dar primarul Adrian Veştea speră că şi cea de-a cincea „stea” din acest certificat de excelenţă va fi completată odată cu renovarea întregului monument. În acest sens, autorităţile râşnovene pregătesc un proiect, care va fi depus pentru accesarea de fonduri europene din exerciţiul financiar 2014-2020. ,,Deşi Cetatea Râşnov se află în prima etapă de restaurare, conservare şi valorificare, distincţia primită de la TripAdvisor demonstrează că suntem pe drumul bun. Certificatul internaţional a fost acordat unui obiectiv turistic de patru stele, însă, după finalizarea lucrărilor de restaurare şi deschiderea expoziţiilor muzeale, sunt sigur că la Râşnov o să avem un monument de cinci stele, o destinaţie turistică care va urca în topurile internaţionale”, a subliniat Nicolae Pepene, fostul director al Direcţiei de Cultură a Primăriei Râşnov.
Noul proiect vizează restaurarea şi conservarea „Cetăţii de Sus”, începând cu zidurile de apărare şi continuând cu turnurile şi reconstruirea a trei căşuţe folosind martori foto. De asemenea, prin proiect vor fi amenajate alei pentru circuitul de vizitare, precum şi toate instalaţiile conexe a ceea ce înseamnă funcţionarea unui muzeu: canalizare, o nouă instalaţie electrică şi fibră optică, în eventualitatea unor transmisii TV. Valoarea totală a proiectului este estimată la aproximativ 7 milioane de euro. Pentru articol complet click aici…
Sursa:www.bzb.ro