Bed & Breakfast in Bran Romania @ VILA PREDELUT 3*

440.000 de turişti a atras Braşovul în primul semestru, de trei ori mai mult decât Sibiul

In luna iunie, Braşovul a fost vizitat de peste 20.000 de turişti străini.

440.000 de turişti a atras Braşovul în primul semestru, de trei ori mai mult decât Sibiul

439.087 de persoane s-au cazat, în primul semestru al acestui an, la hotelurile şi pensiunile din judeţul Braşov, în creştere cu 15,5% faţă de prima jumătate a lui 2014. Creşterea numărului de vizitatori autohtoni a fost de 13,7%, până la 371.276 de turişti, în timp ce numărul vizitatorilor străini a urcat cu 26,6%, până la 67.811 persoane, se arată într-o analiză a Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.
Cei mai mulţi turişti străini au provenit în prima jumătate a anului din Israel (8.584 de persoane), Germania (8.476 de persoane), Republica Moldova (4.430 de turişti), Statele Unite (4.160), Italia (3.791), Franţa (3.785) sau Marea Britanie (3.736).
Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în judeţul Braşov, în semestrul I 2015 a fost de 20,1%, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014 a crescut cu 2,5 puncte procentuale. La hoteluri s-a înregistrat cel mai ridicat indice de utilizare – 30,7%.
Nouă din zece vizitatori au venituri ridicate
Numai în luna iunie, Braşovul a fost vizitat de 81.892 de persoane care s-au cazat la hotelurile şi pensiunile din judeţ, aproape un sfert dintre aceştia – 20.356 fiind turişti străini. Sosirile în hoteluri deţin o pondere de 64,5% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Braşov, sosirile în pensiuni turistice au reprezentat 12,9%, iar cele în pensiuni agroturistice 10,1%.
Turiştii au preferat să se cazeze în structuri de primire turistică de 3 stele (51,0%), fiind urmate de 4 stele (30,7%), 2 stele (8,9%), 5 stele (6,0%), 1 stea (2,7%), neclasificate pe stele (0,7%). 88% dintre turişti au preferat, astfel, hoteluri de cinci stele, ceea ce relevă un grad al veniturilor mediu spre ridicat.
Dintre turiştii străini care s-au cazat în judeţul Braşov, 69,2% sunt din Europa, 21,1% sunt din Asia, 7,6% sunt din America de Nord şi 2,1% sunt din alte zone sau din ţări nespecificate.
Lideri regionali
Regiunea Centru a primit în primul semestru vizita a 947.260 de turişti, o creştere de 12,1% faţă de perioada similară a lui 2014. Braşovul rămâne lider detaşat, cu aproape 440.000 de turişti, urmat fiind de Mureş – 199.375, Sibiu – 152.358 de persoane, Harghita – 59.777 de turişti, Alba – 58.773 de persoane şi Covasna – 37.890 de turişti.
Sursa: www.bzb.ro

Oferta Revelion 2018
We are on Trip Advisor!
We are on Booking.com
Foto Turisti/Guests Foto

Mic dejun/Breakfast

Galerie Foto/Photo Gallery

Meteo / Weather
QR code